Ziariștii din Scoția l-au desemnat omul meciului St. Johnstone – Rangers 0-1 pe internaționalul român Ianis Hagi.
Pentru prima dată titular în acest sezon la Rangers, Ianis Hagi a contribuit la victoria de pe terenul lui St. Johnstone, dând pasa decisivă.
Etapa cu numărul 14 din Scoția a programat meciul St. Johnstone – Rangers, care s-a încheiat cu victoria oaspeților cu 1-0. Ianis Hagi a fost folosit pentru prima dată titular în actuala stagiune competițională, în campionat.
El a confirmat pe deplin încrederea pe care i-a acordat-o managerul Philippe Clement și a contribuit la golul marcat de oaspeți în minutul 63. A retrimis o minge în marginea careului mic, iar Tavernier a reluat-o sub transversală. Pentru prestația pe care a avut-o cu St. Johnstone, publicația Rangers News l-a desemnat pe român omul meciului și i-a dat nota 8.
„Playmakerul român a ieșit în evidență, fiind cel mai bun jucător de pe teren pe McDiarmid Park.
A acționat ca un pivot creativ în prima repriză și a oferit liniște împotriva unei echipe care era în creștere.
A găsit spațiu și i-a găsit pe coechipieri în repetate rânduri, căutând permanent pasa decisivă, chiar dacă nu a reușit-o mereu. Nu a fost surprinzător că a jucat un rol esențial în golul decisiv. Încă nu este 100% apt fizic și se vede, dar merge în direcția potrivită”, au scris jurnaliștii.
Pentru Ianis Hagi a fost abia al cincilea meci jucat pentru Rangers în acest sezon. A fost integralist cu Stenhousemuir, în turul 4 din Scottish Challenge Cup, a jucat o repriză cu Dundee United, 36 de minute cu St. Johnstone și un sfert de oră cu Aberdeen, de fiecare dată în campionat.
„M-am simțit excelent. De asta lucrez în fiecare zi. Sunt fericit că am jucat, din nou, din primul minut. Eram pregătiți să câștigăm și asta este cel mai important, că am luat cele trei puncte. În prima repriză a fost o problemă normală de joc, nimic care să mă împiedice să nu mai fiu pe teren. Am avut momente grele în cariera mea de-a lungul timpului, mai ales când am fost accidentat, dar cel mai important este să mă dedic echipei în fiecare secundă. Acum mă bucur de fiecare moment petrecut pe teren. Sunt fericit că am revenit la această echipă puternică și-mi doresc să câștig cât mai multe meciuri”, a spus Hagi, la finalul partidei cu St. Johnstone.
„M-am simțit excelent. De asta lucrez în fiecare zi. Sunt fericit că am jucat, din nou, din primul minut. Eram pregătiți să câștigăm și asta este cel mai important, că am luat cele trei puncte.
În prima repriză a fost o problemă normală de joc, nimic care să mă împiedice să nu mai fiu pe teren.
Am avut momente grele în cariera mea de-a lungul timpului, mai ales când am fost accidentat, dar cel mai important este să mă dedic echipei în fiecare secundă.
Acum mă bucur de fiecare moment petrecut pe teren. Sunt fericit că am revenit la această echipă puternică și-mi doresc să câștig cât mai multe meciuri”, a spus Hagi, la finalul partidei cu St. Johnstone.
După această victorie, Rangers a adunat 26 de puncte, dar are de recuperat 11 față de liderul Celtic. Aberdeeen, echipa de pe locul 2, are 32 de puncte și joacă la această oră, în deplasare, cu Hearts of Middlothian.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER